Colegiul "Titu Maiorescu" din Aiud intră în modernizare cu finanțare de peste 5 milioane euro

Colegiul Național "Titu Maiorescu" din Aiud va fi supus unui amplu program de reabilitare, finanțat prin intermediul unei investiții nerambursabile ce depășește 5 milioane de euro. Aceasta face parte din inițiativa națională "Școli sigure și sănătoase", gestionată de Ministerul Dezvoltării.
Primarul Dragoș Crișan a anunțat că instituția va beneficia de o serie de intervenții structurale și funcționale. "Prin această finanțare, vom asigura consolidarea seismică a clădirii, vom îmbunătăți semnificativ eficiența energetică și vom executa toate lucrările necesare pentru obținerea autorizației de funcționare ISU", a declarat edilul.
Proiectul cuprinde mai multe componente esențiale. În materie de siguranță seismică, clădirea va fi consolidată, cu o îmbunătățire a clasificării de risc seismic de la clasa 1 la clasa 4. Pe plan energetic, vor fi înlocuite integral toate instalațiile existente, cu introducerea unor sisteme moderne precum pompe de caldură, panouri fotovoltaice și o rețea centralizată de introducere a aerului proaspăt în sălile de clasă. Totodată, vor fi realizate lucrări conexe care vor facilita obținerea certificării ISU și vor contribui la îmbunătățirea finisajelor interioare adaptate nevoilor procesului educativ.
Clădirea principală a colegiului are o semnificație istorică deosebită, fiind ridicată în perioada 1897-1898, în vremea Imperiului Austro-Ungar. Complexul mai cuprinde și construcții din 1922, care fac parte din patrimoniul arhitectural al orașului.
Compară opțiunile


