marți, 14 iulie 2026

Festivalul „Cultură pentru Cultură" a găzduit două etape consecutive la Ceru-Băcăinți

5 iulie 2026
Festivalul „Cultură pentru Cultură" a găzduit două etape consecutive la Ceru-Băcăinți
Festivalul „Cultură pentru Cultură" a găzduit două etape consecutive la Ceru-Băcăinți

Într-o zi pline de viață cultural, duminică 5 iulie 2026, Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți a găzduit simultan două etape ale Festivalului de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură", care au debutat la ora 11:30.

Manifestarea a reunit etapa a II-a, care a fost mutată de la Castelul Sâncrai din cauza avertismentului de caniculă emis pe 28 iunie, alături de etapa a III-a, organizată conform programului inițial. Această suprapunere a reprezentat o oportunitate unică pentru spectatori de a descoperi, într-un singur cadru și moment, dublu mai multe comunități participante, dublu mai mulți interpreți și reprezentanți ai tradițiilor locale.

Programul zilei a inclus și două ceremonii distincte de premiere, consolidând statutul acestei întâlniri ca una dintre cele mai bogate și impresionante din întreaga istorie a festivalului. Momentul culminant al celor două etape a fost marcat de un concert de gală oferit de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, condus de maestrul Alexandru Pal.

Festivalul va continua cu etapa finală duminică, 12 iulie, în Poiana Călineasa din comuna Gârda de Sus, situată în pitorescul peisaj al Munților Apuseni.

Compară opțiunile